Echipele de fotbal feminin din România fac tot posibilul pentru a aduce cât mai mulți spectatori la meciurile din Liga 1, iar pe lângă transferurile importante din străinătate, un club din primul eșalon a decis să depășească această barieră.
Carmen București, echipa de pe locul 3 din Liga 1 la fotbal feminin, își joacă meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Echipa care a luat viață în 1937 a pornit o campanie puternică de aducere a oamenilor la stadion.
La ultimul meci de acasă, cel din Cupa României cu Poli Timișoara (scor 2-2), cei de la Carmen au realizat o tombolă unde s-a câștigat un autoturism Opel Tigra decapotabil în valoare de 2.500 de euro. A participat la tombolă orice persoană care a scos din buzunar 10 lei și a cumpărat biletul de acces în arenă.
Mai mult, formația antrenată de Raluca Sârghe-Simes va organiza o nouă tombolă pentru meciul de duminică, de la ora 13:00, cu Olimpia Cluj, care se va disputa tot pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. De această dată cine vine la meci poate câștiga un Iphone 14, o trotinetă electrică sau o bicicletă cu frâne pe disc.
Meciul de duminică e extrem de important pentru că Olimpia Cluj poate fi scoasă din lupta la titlu în cazul în care nu câștigă partida cu Carmen. De menționat că în turul play-off-ului, Carmen București a învins, în deplasare, Olimpia Cluj, scor 3-1.
În acest moment, lider în Liga 1 la fotbal feminin este Politehnica Timișoara, cu 49 de puncte, urmată de Olimpia Cluj, cu 48 de puncte, iar podiumul e completat de Carmen București, cu 43 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER